Adus
in iadul asta de acum, parca filmul cu Sfantul Paisie exceptional realizat ma
purifica, ma aduce cu gandul la ai mei care au suferit ca milioane de traitori
ai pamantului dezradacinarea. Si cine face morala, aia care au dus sclavi nu
demult de la mama lor la unde au avut interese… Calcand pe cadavre... Si cate
si cate. Grecia e parjolita astazi, poate pedepsita de unde a ajuns… E ceva
prostesc sa arati ca e ingrozitor cu laturile la butoane.
Eu
ma vad la geamul unui tren accelerat de la Cluj spre Bucuresti discutand cu domnul
jurist Alpoianis pe care il cunosteam demult. Mi-a povestit printre perdelele
neastamparate ca mai era un frate al sau medic cu care dupa marea ce o fi fost
s-au hotarat sa plece in Elada sa vada si ei de unde se trag cei din neamul
lor. Au ajuns, era ceva cu maslini contorsionati si cateva capre care
distrugeau lastari si ce mai era de ele… cateva case vechi si evident o
biserica. Acolo au dat de un preot batran si in ton cu peisajul. Era impunator
in fatal lor, parintesc, sfant! Cel cu care eram in tren, povestitorul a inceput
sa spuna ce si cum. La un moment dat mana de sfant sidefie s-a ridicat si l-a
amutit. „Tu trebuie sa fii advocatul, el este medicul.” Au ramas inlemniti.
Acolo in acele locuri uitate de timp exista o evidenta, ceva in care erau si ei
scrisi. Ce inseamna un popor cu radacini milenare care pretuieste ce a rodit acolo, s-a
raspandit in lume in timp si spatiu. Astazi cand se adevereste ca lumea fara
Dumnezeu nu va mai fi, fiind modelata si manata de minti satanice eu, sub mirajul
minunatului film mi-am amintit de fereasta trenului cu perdele obraznice si de
respectul starnit in mine de acea discutie dintr-o calatorie de demult.
